La începutul anului 2014 rata şomajului în rândul absolvenţilor de studii superioare a ajuns la 7,1%, iar 36.500 de licenţiaţi se aflau în căutarea unui loc de muncă, potrivit datelor de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Unele dintre cele mai frecventate facultăţi de profil uman sunt, desigur, cele de jurnalism şi relaţii publice. Bineînţeles că acestea sunt într-un fel promovate de figuri publice care animă materialul şi reuşeşte, fără vreun scop precis, să se bage pe sub pielea tinerilor. Mulţi dintre aceştia aspiră să ajungă buni comunicatori, publicitari de succes, copywriteri brilianţi sau jurnalişti inteligenţi.
Dar, dacă dorinţa este atât de puternică, de ce majoritatea nu reuşesc după ce termină facultatea? Sigur că există o serie de motive mult mai subtile şi pline de putere care fac diferenţa între cariera dorită şi un job care nu se pretează nici pe departe cu facultatea abia absolvită.
Angajatorii nu-şi asumă lipsa de experienţă a tinerilor absolvenţi
Doritor să muncească şi încrezător în informaţiile asimilate pe parcursul a 3 sau a 5 ani (în cazul unui master), oricărui tânăr care vrea să lucreze într-o agenţie de publicitate, PR sau redacţie de ştiri i se va cere o experienţă de 1 an cel puţin. Mai devreme sau mai târziu, momentul în care angajatorul va refuza oferta de muncă primită, va veni, iar asta va însemna încă un NU primit de către tânărul absolvent.
Una dintre nemulţumirile studenţilor pe parcursul anilor universitari este aceea că nu au posibilităţi de practică şi astfel sunt nevoiţi să apeleze la alternative nu tocmai specifice profilului. Scopul imediat? Obţinerea unei ştampile în dosarul de practică, figurând că aceasta a fost făcută undeva. Scopul real? În esenţă, practica de specialitate probabil că este una dintre principalele momente când se poate învăţa cu adevărat ”cu ce se mănâncă” media sau publicitatea în realitate.
Cu toate că aceasta trebuie făcută în decurs de o lună între fiecare doi ani universitari, practica este răgazul unde se poate învăţa. Trist este că trebuie să apelezi de cele mai multe ori la profesori pentru a putea să faci o practică “ca lumea”, însă ei te vor trimite să lucrezi tot într-o agenţie mică, deţinută de unul dintre profesori. Soluţia? Implicarea în orice proiect judeţean, naţional unde poţi fi văzut de angajatori, târguri de joburi organizate de ONG-uri studenţeşti, voluntariat sau asociaţii studenţeşti. Mai pe scurt, extinderea relaţiilor.
Materia din facultate vs. materia din realitate
Cu siguranţă că există numeroşi studenţi care pleacă încrezători şi entuziaşti de informaţiile asimilate din facultate. Sunt o sursă neîncetată de creativitate şi vitalitate, plecând cu gândul că pot ţine piept chiar şi publicitarilor cu experienţă veche pe piaţă. Realitatea este alta.
În majoritatea cazurilor, cunoştinţele cerute pe piaţă sunt mult mai aplicate, mult mai practice şi utile decât informaţiile din facultate. În cazul unei facultăţi de publicitate sau comunicare şi relaţii publice, materia este aceeaşi: veche şi neadaptată realităţii domeniului. Nu se pune preţ pe schimbarea materiei atelierelor practice în programa universitară, ci pe predarea “bazelor” publicităţii sau relaţiilor publice.
Chiar dacă informaţiile în esenţă sunt necesare pentru o ancorare în tainele domeniului, mulţi tineri studenţi fără o pregătire prealabilă au probleme să recunoască adevăratele cerinţe ale pieţei. Şi nu, o campanie publicitară nu se face doar din copywriting, o idee strălucită avută în miez de noapte şi o bună campanie de PR nu înseamnă doar un zâmbet larg şi multă serviabilitate. Asta pentru că, studenţilor nu le este prezentată concret activitatea unei agenţii de publicitate cu adevărat, devenind confuzi odată ce au părăsit anii universitari.
Un nou început?
Realitatea dintre facultăţile de domeniu şi agenţiile de publicitate sau media este clară. Având în vedere că publicitatea are o interacţiune mult mai clară şi mai frecventă cu clientul, cu publicul, adevărata experienţă în acest domeniu se va regăsi acolo.
Soluţia? Facultatea este o rampă de lansare care nu are destinatar, aşadar, totul stă în mâinile celui care vrea cu adevărat să guste din rafinamentul publicităţii adevărate. Cursuri separate, frecventarea anumitor discursuri ale publicitarilor din domeniul prezent, participarea la evenimente specifice, şi, bineînţeles, lecturile suplimentare reprezintă guri de aer în cadrul unor instituţii în care materiile se limitează singure.